Prima gardă. 5 sfaturi utile pe care trebuie să le știe orice medic la început de drum
Share
Prima gardă a unui medic vine întotdeauna la pachet cu multe emoții și întrebări. O gardă la spital presupune multă responsabilitate față de cazurile urgente care vin, indiferent de oră. În acest articol vom detalia cele mai importante aspecte ale acestei etape prin care un medic trece de mai multe ori lunar și îți vom da sfaturi utile pe care să le pui în practică în acest timp. Te vor ajuta să ai o stare de bine în timpul gărzii și să îți desfășori munca eficient.
Ce presupune și câte ore durează o gardă la spital
Gestionarea urgențelor, monitorizarea pacienților, dar și efectuarea unor proceduri medicale atunci când este necesar sunt lucrurile de bază specifice unei gărzi. De obicei, o gardă durează în medie cam 30 de ore, iar majoritatea medicilor efectuează cam 5-10 gărzi pe lună.
Cât de dificil este să reziști în astfel de situații
Să lucrezi 30 de ore în condiții de stres nu este o muncă ușoară, cu siguranță. Sigur că dificultatea unei gărzi poate varia în funcție de dificultatea și numărul cazurilor care se prezintă la unitatea de urgențe a spitalului în intervalul respectiv. Cu toatea acestea, medicii trebuie să reziste 30 de ore fără somn, deoarece puțini reușesc să se odihnească în timpul gărzii. Mai ales la începutul carierei, până se obișnuiește organismul, provocarea este cu atât mai mare. Oboseala acumulată și stresul constant afectează capacitatea de a lua decizii rapide și corecte (esențială în timpul gărzii), dar și performanța medicului în general. În România, un doctor lucrează în medie 60 de ore pe săptămână, adică cu 20 de ore în plus față de media normală, ceea ce îngreunează și mai mult capacitatea de lucru în timpul unor gărzi prelungite.
Cum să te pregătești corespunzător pentru prima gardă ca medic
În continuare îți vom prezenta câteva sfaturi utile care te vor ajuta să te pregătești pentru prima ta gardă ca medic. Dar trebuie să ții cont de acestea și ulterior, deoarece contribuie la bunăstarea ta fizică și psihică pe termen lung.
Iată cele mai importante aspecte pe care trebuie să le ai mereu în vedere:
Trebuie să reziști 30 de ore într-o gardă, timp în care vei fi probabil destul de solicitat. Vei merge de la un pacient la altul, apoi este necesar să și completezi diverse documente, să faci primirea pacienților și tot așa. De aceea, confortul este esențial. Îmbrăcămintea și încălțămintea comode, realizate special pentru uz medical, permit pielii să respire, iar tu poți să te miști în voie.
- Uniforme comode pentru medici
Îți recomandăm costumele medicale din colecția Classic Flex, deoarece sunt realizate din materiale ușoare și confortabile. De asemenea, se calcă și se curăță ușor, deci nu este necesar să petreci mult timp pentru igienizarea uniformei. Avem o gamă largă de mărimi și culori, iar produsele sunt prevăzute cu buzunare, care îți permit să ai la îndemână toate instrumentele necesare.
- Saboți medicali
Dacă nu porți încălțăminte adecvată, riști să faci bătături sau să te confrunți cu senzația de picioare grele și obosite la finalul programului. De aceea, este necesar să porți saboți medicali ortopedici de calitate, care oferă suport adecvat.
- Îmbrăcăminte groasă
În timpul unei gărzi este posibil să fii nevoit să ieși de mai multe ori din spital pentru preluarea pacienților, motiv pentru care ai nevoie și de îmbrăcăminte groasă ca să nu răcești și să nu resimți disconfort termic. Halatele polare sunt soluția ideală, deoarece le poți îmbrăca repede atunci când este nevoie.
Consumă alimentele potrivite atât înainte de gardă, cât și în timpul programului. Cele mai bune sunt fructele, legumele și produsele ușoare neprocesate, care nu dau disconfort gastric sau somnolență. Ține la îndemână câteva gustări care să te energizeze atunci când ți se face foame. De asemenea, nu uita să te hidratezi corespunzător.
Nu este un secret că trebuie să dormi foarte bine înainte ca să poți rezista, deoarece altfel nu îți vei putea menține starea de vigilență și riști să faci greșeli. Asigură-te că ai o saltea confortabilă și că dormi într-un mediu potrivit, fără surse de zgomot care să-ți perturbe somnul. Chiar dacă ești la prima gardă și crezi că ai suficientă energie fiindcă ești tânăr, o să resimți efectele lipsei de somn mult timp după încheierea programului, așa că nu neglija acest aspect.
Oricât de dificil ar fi uneori, trebuie să îți asiguri măcar o pauză de 5-10 minute în mod regulat ca să îi dai organismului timp să se relaxeze. În acest timp poți să mănânci sau să te odihnești într-un loc liniștit. De asemenea, o pauză binemeritată de cafea te va ajuta să continui munca fără erori.
Nu în ultimul rând, va trebui să te pregătești și pentru gestionarea stresului, deoarece o atitudine pozitivă te ajută să rămâi concentrat și eficient chiar și în situații critice. Comunică eficient cu echipa, prioritizează cazurile cele mai grave și cere ajutor atunci când ai nevoie. Modul în care te raportezi la diverse experiențe contează enorm.
Oricât de dificil pare să duci la capăt prima gardă ca medic, dacă ții cont de sfaturile menționate o să reușești să gestionezi mai eficient provocările și să le oferi pacienților îngrijirea necesară.